Punctele de rugăciune ale lunii noiembrie ne îndeamnă să ne rugăm mai mult pentru țara noastră în aceste vremuri. În acest sens, în perioada 1 noiembrie – 20 decembrie, suntem chemați să dedicăm șapte săptămâni postului și rugăciunii pentru trezirea creștinilor și pentru conștientizarea responsabilității pe care o avem.
Este nevoie ca noi, ca popor al Domnului din România, să ne rugăm, dar și să ne abatem de la căile noastre rele, să ne cerem iertare pentru păcatele națiunii și pentru păcatele celor din Biserică. De asemenea, suntem îndemnați să alegem să ne sfințim și să ne ferim de orice formă de compromis, să ne pocăim de modul firesc și lumesc în care acționăm și reacționăm, ne comportăm, vorbim și ne raportăm la cei din jurul nostru.
Totodată, este nevoie să fim vigilenți, să ne alipim inimile de Domnul, să fim ascultători și împlinitori ai Cuvântului lui Dumnezeu. Suntem chemați să ne rugăm pentru mântuirea românilor și pentru ca frica de Domnul să fie prezentă în viețile lor, pentru ca Domnul să aducă schimbări în națiunea noastră, pentru revărsarea puterii și a slavei Domnului peste România, precum și pentru unitatea dintre creștini și pentru unitatea națiunii noastre.
Canalul Alfa Omega TV poate fi recepționat gratuit via satelit: Eutelsat 16A, 16 grade Est, Frecventa – 12.567 Mhz, Polarizare Verticală, Symbol rate - 16.667 ks/s, Modulație: DVB-S2,8PSK, FEC - 3/5, Codare - MPEG-4.
Alfa Omega TV Production deține 2 licențe de emisie TV pe satelit: canalele Alfa Omega TV și Alfa Omega TV Internațional. Alfa Omega TV editeaza, la fiecare doua luni, revista: "Alfa Omega TV Magazin".
SC Alfa Omega TV Production SRL, Str Aurel Pop nr. 8, Timisoara. Reprezentant legal și asociat unic: Pețan Tudor. Conducerea societății: Pețan Tudor: director general, coodonator programe; Pețan Mirela: director executiv;
Cod de conduită profesională
Organismul de reglementare sau de supraveghere competent este Consiliul National al Audiovizualului (CNA), cu sediul in Bd. Libertatii nr.14, sector 5, Bucuresti, tel: 40 (0)21 305 5350, email: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.
Alfa Omega TV - E-mail: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea. | Tel.:+40 256 284913 | Fax:+40 256 284912
Alfaomega.tv folosește cookies. Info și setări: Politica Cookies. Politica confidențialitate.